O zi din viață

E o nouă dimineață. Încet se aprind luminile din blocurile vecine. E un semn că fiecare din noi are ceva de făcut. Ne cheamă școala, serviciul sau chiar treburile gospodărești. În cazul meu, școala își spune cuvântul. În drum spre ea, observ oameni grăbiți. Stațiile de tramvai sunt pline de elevi și nu numai, iar mașinile sunt prinse în trafic. Mă uit în jur. Zilnic văd același Chevrolet parcat în fața blocului. Chioșcul cu plăcinte calde e deschis. Vânzătoarea are deja clienți. Chiar și la Mc. Donald copilul din mașină își așteaptă cu bucurie Mac-chicken-ul. Observ zâmbetul de pe fața lui. E fericit. Mulțumit că are cine se îngriji de stomacul lui. Mai departe trec pe lângă un bătrânel sătul de zile. Arată groaznic. Părul e tare ciufulit, barba îi e cleioasă și hainele rupte. Miroase a de toate...E amărât și neîngrijit. Poate ultimul lui duș au fost picurii de ploaie lăsați de bunul Dumnezeu.
Mă uit la el cu mare milă. E de compătimit. Dar ce să fac? Dacă și firele din cap ne sunt numărate, atunci cu siguranță și el este cunoscut de Acel care i-a dat viața. Îl văd ca o piesă din puzzle-ul Creatorului iar ruga pe care o înalț pentru el în minutele următoare, îmi dă siguranță că și în această zi El îi va purta de grijă. Cum, nu știu, dar cred că o va face. Îmi văd mai departe de drumul meu. De departe zăresc școala. Căldura din clădire mă întimpină încă de la ușă. Mă gândesc: ”Ce fain! Nu voi dărdâi...dar acel moșuleț, săracul! Doamne, de ce?” Pe hol colegii îmi zâmbesc, mă salută. Mă simt înconjurată de atâta dragoste, de atâta veselie. Pacea și muțumirea îmi cuprind inima. Cursurile la care particip azi sunt chiar interesante. Învăț lucruri noi. Îmi plac profesorii. Văd atâta interes din partea lor. Sunt mulțumiți când predarea lor este eficientă și noi înțelegem. Fac mai mult decât e normal: rămân peste programul lor și lucrează cu noi la diferite proiecte pe care la avem de făcut. Ce dulce e îndrumarea lor!
Seara se lasă încet. Copacii pe lângă care trec sunt aceeași. Frunzele viu pictate în culorile toamnei dansează în bătaia vântului. Copiii cu obrajii roșii își continuă jocurile prin parc. Unii se dau pe leagăn sau topogan, alții fug, iar cei mici fac pași mărunți ajutați de mamele lor.
Mai încolo zăresc doi câini fără stăpâni. Au adormit pe un așternut de frunze unul lângă altul încercând să se încălzească.
Câțiva bătrânei își fac plimbarea de seară. Sunt așa drăguți...pănâ la adânci bătrâneți tot împreună. Într-un târziu ajung acasă și încep pregătirile pentru ziua de mâine, de va mai fi... Stau și mă gândesc și la mine. E un miracol. De unde energia necesară pentru ziua care aproape a trecut? Dar bucuria, pacea și mulțumirea pe care le-am simțit, pe care le-am trăit? Toate acestea doar prin puterea mea? Răspunsul e categoric nu! Pe lângă decizia care îmi aparține dimineață de dimineață de a aborda fiecare zi cu o notă optimistă, puterea Celui care m-a creat îmi e tărie. Îmi dau seama tot mai mult că o atitudine mulțumitoare îmi pregătește o zi veselă. Vreau mereu să fiu așa. Ajută chiar la sănătate, la frumusețe. Tu ce faci? Cum ești? Te provoc: fii optimist, mulțumit și privește viața prin ochi frumoși. Și dacă totuși se întâmplă să ai zile mai înnorate, nu uita: după nor iar vine soare, după greu iar zile ușoare.
Nu renunța la a încerca. Tu poți pentru că puterea lui Dumnezeu care este în tine poate totul!