Râsul prieteniei

Ceasul sună de zor, vântul șuieră groaznic, iar picurii de ploaie lovesc fără milă în geam. Așadar încă de dimineață se anunță o zi mohorâtă. Cum nu e timp de pierdut, în câteva minute ies din casă în grabă mare. Împreună cu colega mea zorim spre școală. În timp ce încercăm să evităm băltoacele ținându-ne bine de umbrelă, suntem zărite de un cunoscut care se oferă să ne ducă cu mașina pe o astfel de vreme. Respir ușurată... dar, ups! Mă trezesc cu ușa trântită în nas. „Au, capu` meu” e tot ce reușesc să mai aud. Colega mea se izbise cu capul de mașină. Durerea prin care trecea avea să mă asigure câteva secunde mai târziu că nu realizase ce a făcut. Deși situația de față excludea orice chicotit, izbucnesc în râs. Se spune despre noi românii că știm să facem haz de necaz. Probabil e jenant să-i râd în față când ea stă gata să sugrume cucuiul ce-și făcuse nedorit apariția.
Și totuși, îmi permit să râd cu poftă fără a mă simți vinovată. Reacția ei mă face să mă simt liberă. În loc să mă bruscheze cu o vorbă tăioasă pentru felul în care mi-am arătat ”empatia”, zâmbește și încearcă să destindă atmosfera. ”Oaw, ce fain!”, mă gândesc. În ciuda vremii mohorâte și a incidentului suferit, reacția ei îmi permite să fiu eu însămi. De ce? Vă las să ghiciți? Ei da, aleg totuși să vă dezvălui secretul. E vorba de un singur cuvânt: PRIETENIE. Datorită prieteniei ești ascultat cu răbdare chiar dacă ai aceeași poveste de împărtășit iar și iar, ți se oferă un umăr pe care să plângi, ești acceptat așa cum ești, înțeles și ajutat să te îndrepți când caracterul tău dă greș. Toate acestea se întâmplă când ai parte de un prieten adevărat. Aceasta este concluzia la care am ajuns: îmi este o prietenă adevărată, o comoară venită din cer. Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine un prieten adevărat valorează mult. El este cel care te ajută și te încurajează să privești viața prin ochi de învingător. Se știe că vârfurile cele mai înalte ale munților primesc primele raze ale soarelui.
Doar cu ajutorul unui prieten adevărat reușești să te ridici mai sus și mai sus pentru ”a atinge” calmul și strălucirea soarelui, când furtuna și întunericul încearcă să te cuprindă.
De fapt, cred că și Dumnezeu atunci când ne-a creat, a intenționat să ne facem prieteni adevărați, să învățăm să comunicăm și să relaționăm. Suntem niște ființe care tânjim după nevoia de apartenență, de valoare și aceasta poate fi satisfăcută doar în cadrul oferit de o prietenie adevărată. Cicero spunea: ”A scoate prietenia din viață e ca și cum am scoate soarele din lume.” Fă-ți loc de prietenie în viață și soarele va străluci în ea!