Când pierzi...

Când pierzi ceea ce iubeşti, treci prin cinci etape:
1. Negare – „Nu, nu pot să cred ce se întâmplă”;
2. Furie – „Doamne de ce îngădui lucrul acesta?”
3. Negociere – „Te rog fă să dispară”;
4. Depresie – Linişte şi retragere.
5. Acceptare – „Voia Ta să se facă, nu a mea.”
Fie că este pierderea unui copil, a unei căsnicii, a locului de muncă, a sănătăţii, etc. când te întorci la Dumnezeu El te va îmbrăţişa, va plânge cu tine, te va elibera şi te va face mai puternic. Uneori căutăm uşurare rapidă şi ne eliberăm înainte de a trece prin cele cinci etape. Şi asta pentru că ne temem de proces. Am fost învăţaţi că orice manifestare a sentimentelor este o manifestare a slăbiciunii, aşa că le ascundem. Dar nu facem decât să le îngrămădim în coşul de gunoi al emoţiilor şi apoi ne cheltuim toată energia şi timpul pentru a ne aşeza pe capac, încercând să împiedicăm conţinutul să se reverse în afară. Cunoaşterea şi îmbrăţişarea adevărului, inclusiv a aspectelor dureroase te va face liber. Trebuie să fii dispus să ierţi. Dar până nu reuşeşti să te împaci cu enormitatea pierderii tale, inclusiv cu orice nedreptate a ceea ce ţi s-a făcut, nu eşti gata să ierţi. Când te găbeşti să ierţi, ierţi doar în parte şi te simţi eliberat doar în parte. Fugi cumva de durere? Încerci să schimbi durerea cu alt sentiment în mod prematur? Nu aceasta este calea lui Dumnezeu. El a spus că noi vom plânge, ne vom tângui, dar întristarea noastră se va preface în bucurie. Prin urmare, capul sus! „Când norii îţi întunecă cerul vieţii...aduţi aminte că dincolo de ei străluce’ Soarele vieţii.”

Sursa: Meditaţii zilnice.

Dumnezeu este pretutindeni!

Cu mulţi ani în urmă, în Londra bântuia ciuma. Acolo trăia un om bogat numit Craven. Deoarece epidemia se răspândea tot mai mult, Craven s-a decis să plece din Londra la moşia sa de la ţară. Totul a fost pregătit pentru călătorie. Înainte de plecare a intrat încă o dată în holul casei. Atunci l-a auzit pe un slujitor negru întrebând unul din lachei: „Dumnezeul stăpânului meu locuieşte la ţară? Stăpânul pleacă de aici, pentru că este ciumă. Nu locuieşte Dumnezeul stăpânului meu şi în oraş?” Craven a rămas uimit, cuvintele slujitorului au făcut o impresie adâncă asupra lui. Ruşinat şi-a spus: „Nu, Dumnezeul meu locuieşte pretutindeni, El mă poate păzi în oraş la fel ca la ţară. Voi rămâne aici. Întrebarea negrului mi-a fost o predică folositoare.” El a recunoscut în faţa lui Dumnezeu necredinţa sa. Dumnezeu şi-a deovedit puterea şi omul bogat nu s-a îmbolnăvit, deşi a îngrijit un vecin bolnav.
Când întâlnim greutăţi, Îi cerem lui Dumnezeu ajutorul şi sprijinul nostru, dar deseori, în loc să ne încredem în El, încercăm noi înşine o cale de ieşire. Ne punem încrederea nu în El, ci în noi sau în oameni. Atunci inimile noastre nu pot fi liniştite şi în pace, ci sunt neliniştite şi pline de teamă. Dar dacă încrederea noastră este numai în El, ne va veni în ajutor mai mult decât am cerut sau mai mult decât am putea noi înţelege.

Sursa: Sămânţa bună.