Marele eseist și istoric scoțian Thomas Carlyle s-a căsătorit cu secretare sa Jane Welsh. Ea a continuat să lucreze pentru el, dar când aceasta s-a îmbolnăvit, Carlyle, care era profund devotat muncii sale, nu a băgat-o în seamă, așa că a lăsat-o să lucreze în continuare. Dar ea avea cancer și în cele din urmă a ajuns la pat. Deși Carlyle o iubea cu adevărat, și-a dat seama că nu prea are timp să stea cu ea și că nu-i poate acorda prea multă atenție. Apoi ea a murit. După înmormântarea Carlyle s-a dus în camera lui Jane, i-a văzut jurnalul ce stătea pe masă, l-a luat și a început să citească. Pe o singură pagină era trecut doar un rând: ”Ieri a petrecut o oră cu mine și m-am simțit ca în paradis: îl iubesc atât de mult.” O realitate pe care a fost prea orb să o vadă i se revela acum cu o limpezime zdrobitoare. Fusese prea ocupat ca să-și dea seama cât de mult a însemnat el pentru Jane. S-a gândit la toate momentele în care a fost preocupat de munca sa și nu a putut să-i dea atenție. Nu o văzuse suferind. Nu văzuse dragsotea ei. Întorcând pagina, a citit niște cuvinte pe care nu le va uita niciodată: ”Am ascultat toată ziua pentru a-i auzi pașii în hol, dar acum e târziu și cred că azi nu va veni.” A pus jurnalul înapoi pe masă și a alergat afară. Prietenii l-au găsit lângă mormântul ei, acoperit de noroi. Avea ochii roșii de plâns; lacrimile îi șiroiau pe obraz. ”Dacă aș fi știut, dacă aș fi știut”, striga el. După moartea lui Jane, Carlyle nu a mai scris decât foarte puțin. Tu ce faci? Îi neglijezi pe cei dragi?Sursa: Meditații zilnice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu