De la suflet pentru suflet

E o dimineaţă de noiembrie, soarele străluceşte, dar e cu „dinţi”. Senină şi eu, plină de bucurie, înalţ prima rugă: „Tată, mulţumesc! Pot să văd, să aud, să vorbesc.”
Ca un fulger îmi vine în minte Psalmul 42. Curioasă mă întreb: „oare ce scrie acolo?” Răsfoiesc şi descopăr noul mesaj pe care Dumnezeu dorea să mi-l transmită pentru ziua respectivă.
Mă întreb, ai avut momente când efectiv toate valurile şi talazurile Domnului au trecut parcă peste tine? Când un val nu înceta, din contră, chema un alt val? Pentru ce trebuia să umbli plin de întristare? De ce aveai impresia că până şi Dumnezeu te-a uitat? Unde este El? Cred că la această întrebare pot răspunde astfel: El, Dumnezeu, este tot acolo unde era când Fiul Său, Isus, a murit pe cruce!
Da, se merită, trebuie să nădăjduiesc în Domnul chiar dacă nu înţeleg uneori. Aşa m-a asigurat prin Cuvântul Său. Cine altul, dacă nu El, este Dumnezeul vieţii mele? El este mântuirea mea, Stânca în care mă încred!
Nădăjduieşte şi tu în El căci iarăşi Îl vei lăuda. Ziua, Domnul îţi dă îndurarea Lui, noaptea Îi poţi cânta laudele şi Îi poţi înălţa rugăciuni. O binecunoscută cântare spune în felul următor:
„Chiar dacă nu auzi o vorbă bună şi nu primeşti un zâmbet
Chiar dacă ochii îţi sunt plini de lacrimi iar sufletul îţi plânge
Nu-ţi pierde nădejdea în Dumnezeu,
Împărtăşeşte-ţi necazul cu El prin rugăciune.
Lasă-ţi povara în mâna Celui ce o poate purta
Şi pace în suflet doar El îţi va da
Ridică-ţi fruntea şi şterge-ţi lacrima
Mergi înspre cer, te aşteaptă cununa.”
(Vali Pentea Sava)
Lasă-ţi sufletul să înseteze după Dumnezeu aşa de mult cum un cerb doreşte apa de izvor, proaspătă şi clară. Până şi ultima suflare şi-o dă un cerb pentru a găsi o picătură de apă, dar eu, tu, noi?
Fie ca această însetare a sufletului nostru după Dumnezeu să fie din zi în zi tot mai adâncă. Setea sufletească să fie mereu stinsă cu apa care vine se sus, căci El Însuşi este „Apa vieţii”, de aceea, „dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea.” - ISUS (Ioan 7:37b).