Nu uita....

"Fereşte-te să faci rău, căci suferinţa te îndeamnă la rău.
Dumnezeu este mare în puterea Lui; cine ar putea să înveţe pe alţii ca El?
Cine Îi cere socoteală de căile Lui, şi cine îndrăzneşte să-I spună: "Faci rău?"
Nu uita să lauzi faptele Lui, pe care toţi oamenii trebuie să le mărească!
Orice om le priveşte, fiecare muritor le vede de departe.
Iată ce mare e Dumnezeu! Dar noi nu-L putem pricepe, numărul anilor Lui nimeni nu l- a pătruns.
Căci El trage la El picăturile de apă, le preface în abur şi dă ploaia,
pe care norii o strecoară, şi o picură peste mulţimea oamenilor.
Şi cine poate pricepe ruperea norului, şi bubuitul cortului Său?
Iată, El Îşi întinde lumina în jurul Lui, şi acoperă adâncimile mării.
Prin aceste mijloace, El judecă popoarele, şi dă belşug de hrană.
Ia fulgerul în mână, şi-l aruncă asupra potrivnicilor Lui.
Dă de veste că e de faţă printr-un bubuit, şi până şi turmele Îi simt apropierea."

Iov 36: 21-33

Tu ce ai face?

Bărbatul care stătea în fața mea avea peste 50 de ani. Mirosul de medicamente, injecții, perfuzii și mâncare bună îi era încă proaspăt. Numai ce a ajuns de la spital. Probabil de aceea arăta așa de îngrijit. În jurul lui era o dezordine totală. Casa e foarte dărăpânată. Tencuiala căzută, balamale stricate, trepte din beton sparte și geam spart. Câteva șosete rupte şi ude, erau agățate pe un pat vechi din fier care le servea drept uscător. Camera pe care o împărțea cu soția și un copil de 17 ani era întunecată, neaerisită și mică. Dulapul lor părea să fie un colț al camerei care era ticsit cu haine curate, murdare, rupte, de toate felurile. Patul așezat în mijlocul camerei pare a fi singurul loc de refugiu, iar podeaua din pământ le servește drept covor. Apa pentru ceai fierbea de zor pe soba care fumegă fără probleme.
Soția pregătește cu răbdare tratamentul. Bărbatul ei bolnav, cu o voce stinsă și durere îmi arată o plăsuță plină cu pilulele pe care trebuie să le ia zilnic, apoi iasă din cameră și se așează pe o treaptă afară. Îmi zice că și-ar vinde calul pentru a face ceva bani, dar e prea bătrân și pentru a mai trage la jug. Își pune capul în mâini și stă liniștit câteva minute. Inima îi plânge, vocea îi tremură, iar puterile îl secătuiesc. E prea slăbit; pare dezamăgit de viață. Cât a fost în putere a lucrat din greu la casă și în agricultură. Problemele care l-au invadat în decursul anilor au fost prea dure pentru el. Și-a înecat astfel amarul în băutură. Aceasta aproape că i-a ruinat viața…motiv pentru care are probleme serioase de sănătate. În aceeași gamă minoră își spune și băiatul durerea. Ar face un curs pentru a învăța o meserie, dar…banii și comoditatea il țin în loc. Femeia începe să plângă de teamă că bărbatul ei trage să moară, ei nu sunt cununați legitim și există riscul de a fi scoasă din casă de către neamurile acestuia.
Toată povestea lor o sumarizez în cuvântul suferință. Suferință provenită din lipsa banilor, lipsa dorinței de a face mai mult, lipsa curajului, a hărniciei? Nu îi condamn. Aș vrea să nu se găsească în acea situație, dar din păcate sunt. Este o realitate grea și dureroasă. Sunt și alții în situația lor, poate mai rău. Mă simt parcă datoare să intervin cumva, sa fac lucrurile să meargă bine. Ce pot face? Suferința nu o pot opri…lacrimile nu le pot seca, durerea n-o pot micșora. Voi înălța câteva rugăciuni pentru ei o perioadă, apoi probabil îi voi uita și îmi voi continua liniștită viața? Și doar atât? Ce facem pentru cei din jurul nostru? Putem fi mână pentru ei atunci când au nevoie de ajutor? Umăr atunci când plâng? Brațe pentru ai îmbrățișa? Gură când au nevoie de încurajări? Sper să avem ochi pentru ai vedea și inimă pentru ai accepta. Tu ce ai face?

E. M.

Dietă pentru suflet

Cea mai eficientă dietă pentru omul firesc care poate fi încercată, este regimul din Isaia 30:20 a ("Domnul vă va da pâine în necaz, şi apă în strâmtorare"). Deşi aceasta îţi limitează hrana la doar două sortimente de mâncare - apă şi pâine- este eficientă în punerea sub control a naturii tale inferioare şi în întărirea muşchilor tăi spirituali. Nu te îngrijora că trebuie să îţi cumperi ingredientele. Viaţa - şi însuşi Dumnezeu- tind să ţi le lase la uşă.

Pâinea încercărilor, primul fel

Cuvântul încercare folosit în Vechiul Testament înseamnă orice, de la un lucru îngust până la o pietricică în pantof. Încercarea poate însemna nenorocire, calamitate, un eveniment sau o împrejurare potrivnică. Ea nu este un meniu foarte cerut, dar se pare că Dumnezeu o foloseşte deseori în vieţile copiilor Săi. Încercarea nu doar scoate la lumină ceva din substratul fiinţei noastre, ci caută să scoată şi ceva bun din noi...pentru că încercarea credinţei lucrează răbdare.

Apa suferinţei, felul doi
Suferinţa face referire la o stare de necaz, de chin, nevoie, încercare, nenorocire. Aceasta nu este o băutură aleasă, este greu de înghiţit. Suferinţa se referă la acele perioade din viaţa noastră când ne simţim greu apăsaţi, dureros chiar. Vestea bună e că atunci când acceptăm suferinţa ca ocazie pentru a ne face părtaşi suferinţei lui Isus, din viaţa noastră va izvorî dulceaţa lui Cristos, nu amărăciune. Departe de a fi o pedeapsă, încercarea şi suferinţa sunt menite să ne aducă înţelepciune. Felul în care primeşti aceste două daruri va schimba lucrurile! Încercarea şi suferinţa te pot umple de amărăciune sau te pot face mai bun. Depinde de tine ce alegi!



Sursa: Inspirată din O atitudine ca a Mariei, Johanna Weaver.

Chiar dacă suferi...

Ţi s-a întâmplat vreodată în viaţă să spui o asemenea frază înainte de culcare: „Aş vrea să adorm şi mâine să nu mă mai trezesc...?” Oare ce te-a determinat să gândeşti astfel? Ce situaţie te-a dat peste cap? Ai rămas fără un loc de muncă, fără prieteni? Treci printr-un eşec în viaţă şi simţi că nu mai ai putere să te ridici? Realizezi că nu mai poţi pune suflet în ceea ce făceai mai înainte cu atâta bucurie. Ochii nu-ţi mai strălucesc ca pe „vremuri”, zâmbetul de pe chipul tău păleşte pe zi ce trece tot mai mult...De ce atâta întristare?
Solomon, cel mai înţelept împărat al evreilor, spunea că este mai bună întristarea decât râsul...ce interesant, oare de ce?
Tot el dădea şi răspunsul: „Căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.” (Eclesiastul 7:3) Oare „de ce ai vrea să mori înainte de vreme?”, după cum spunea Eclesiastul. Gândeşte-te că Dumnezeu a făcut atât ziua fericirii, cât şi ziua nenorocirii. Uită-te cu băgare de seamă la toată lucrarea lui Dumnezeu, oare ai putea să îndrepţi ceea ce a făcut El strâmb? Nu începutul, ci sfârşitul unui lucru contează! Cum îţi duci la bun sfârşit ceea ce ai început? Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, ci mai degrabă doreşte-ţi înţelepciunea. Ea te va ajuta să-ţi păstrezi o inimă bună, sa ramâi calm în faţa tuturor valurilor care se ridică şi care cheamă mereu şi mereu cîte un alt val... Înţelepciunea preţuieşte cât o moştenire, iar pentru cei ce vad soarele, mult mai mult.(Eclesiastul 7: 11). Doreşte-ţi înţelepciunea, ea ţine în viaţă pe cei ce o au! Şi cine este înţelepciunea dacă nu Însuşi Dumnezeu!
Fii înţelept şi învaţă! Fiecare suferinţă îţi dă o lecţie, te ajută şi te pregăteşte pentru ceva mai greu. Cu fiecare treaptă urcată, câştigi mai multă înţelepciune!