Călătorim şi trebuie să o facem. Omul modern este mândru de a fi văzut alte locuri; mulţi explorează ţări noi. Cu toate acestea unii oameni aleg să nu-şi privească viaţa ca o călătorie. Ei găsesc un loc care le convine, se opresc acolo şi fac din staţia intermediară, staţia lor finală. În pofida perspectivei limitate şi a spaţiului restrâns pe care le au, se mulţumesc să rămâna acolo. Ei se adaptează mediului şi nu sunt atraşi de trenurile care trec pe lângă ei. Astfe, dorinţa de a continua călătoria se atenuează pe măsură ce trece timpul. Ei rămân în staţia lor, şi acceptă plictiseala, în final, ca pe un ingredient natural al vieţii. Totuşi, de la începutul şi până la sfârşitul ei, viaţa este o călătorie.De aceea, începând încă din copilărie, curiozitatea şi dorinţa nestăvilită de a explora ar trebui să ne urmărească de-a lungul vieţii. Întotdeauna mai există ceva de descoperit în viaţă, în toată complexitatea ei, la toate nivelurile sale. Ceea ce a fost dificil înainte, ne dăm seama dintr-o dată că poate fi realizat. Scopuri noi ne stau întotdeauna înainte. Viaţa tebuie să devină o sursă de energie, care să ne împingă totdeauna înainte. Viaţa este asemenea unui mozaic. Zi de zi, an de an. Experienţă după experienţă şi înţelegere după înţelegere. Tabloul vieţii se dezvoltă treptat, la fel ca o plapumă de mozaic. Chiar şi atunci când tabloului nostru îi sunt adăugate alte bucăţi negre, ne putem simţi în siguranţă. Râsul şi bucuria, strălucirea şi măreţia îşi au şi ele locul lor în mozaic. Ceea ce face ca vieţile nostre să fie diferite de-ale celorlaţi, este combinaţia şi proporţia în care apar aceste elemente. Nu există două mozaicuri identice. Fiecare operă de artă este un original. Tu eşti unic! Bucură-te de lucrurile strălucitoare ale vieţii, dar acceptă şi lucrurile întunecate ale vieţii tale; fac parte şi ele din tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu