Se afișează postările cu eticheta dorințe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dorințe. Afișați toate postările

miercuri, 24 februarie 2010

Detalii care contează

Răsfoiam zilele acestea revista promoțională a unui centru comercial din Oradea. Nici n-am dat greș: mușchi afumat, șuncă, kaiser, salam tărănesc și multe alte sortimente. M-am gândit: ”Oah, puţină șuncă n-ar strica! I-am și uitat gustul de când n-am mai mâncat așa ceva...” Salam? Sincer, nu-i preferatul meu...poate ai zice că sunt pretențioasă... Mi-am pus pofta în cui şi am continuat să răsfoiesc celelalte pagini. Mult mai târziu, după ce mi-am văzut de alte treburi, m-am pomenit cu o surpriză plăcută: şunca mult dorită a şi sosit la uşa mea. Poate crezi că este o coincidenţă şi cine ştie ce prietenă sau vecină a dorit să facă o binefacere. Chiar şi în cazul acesta, binefacerea n-ar fi fost doar o simplă coincidenţă, ci Acel Cineva a ţinut cont de „moftul” meu. Cu siguranţă dacă El este interesat de mine până şi în cel mai mic detaliu, atunci fiecare dorinţă, fiecare nevoie, luptă interioară sau alte probleme cu care mă confrunt, nu-I sunt străine. Îi pasă, are totul în control, chiar şi atunci când nu înţeleg modul cum lucrează în viaţa mea. Sunt ferm convinsă că de la pixul de care avem nevoie, prăjitura de care ne e poftă și până la jobb-ul necesar pentru câștigarea pâinii, toate acestea Îi sunt cunoscute. Probabil experiențe de genul acesta ai avut și tu. Nu rămâne indiferent, mulțumește-I chiar acum pentru lucrurile mărunte pe care le-a făcut în viața ta. De multe ori, fericirea noastră constă în îndeplinirea dorințelor mici. Fii sigur că dacă fiecare detaliu contează pentru Cel de sus, atunci cu atât mai mult fiecare experienţă de viaţă, eşec, înfrângere, dezamăgire sau bucurie prin care treci este importantă pentru El. Dorințele mici care ți se îndeplinesc sunt defapt miracole care au loc în viața ta. Oprește-te și spune-le un bun venit!

luni, 19 octombrie 2009

De ce nu ascultă Dumnezeu toate rugăciunile?

Să ne închipuim că Dumnezeu ar asculta toate rugăciunile. Desigur, vom începe cu rugăciuni pentru lucruri necesare. Dar rapid vom trece la mai mulți bani, o mașină mai mare sau poate o casă, poate chiar o vilă cu privire la mare. După câtva timp vor exista numai șefi care vor merge în mașini de lux și vor locui în case foarte mari.
Și copiii noștri vin cu multe dorințe la noi: să privească la nesfărșit la televizor, să primească numai înghețată și dulciuri, jucării fără număr, să nu se culce, să nu meargă la școală...Dacă ne iubim copiii, nu le vom îndeplini toate aceste dorințe nechibzuite și excesive. Altfel nu ar putea deveni niște oameni realiști.
Observăm că paradisul visat pe pământ nu este, din nefericire, posibil. Acest lucru nu pentru că Dumnezeu nu ne împlinește toate dorințele, ci pentru că nu vom reuși să lucrăm corect cu toate lucrurile și să păstrăm măsura. De aceea Dumnezeu alege în dragostea și în înțelepciunea Sa din nenumărate rugăciuni, acelea care ne fac oameni maturi, folositori, care merg pe calea Sa. Dacă ne încredem în intențiile dragostei lui Dumnezeu și trăim într-o părtășie intimă cu El, vom învăța să ne rugăm în așa fel, încât El să ne asculte. Dumnezeu dorește să ne dăruiască din belșug, dar ceea ce consideră El că este important.


Sursa: Sămânța bună, 2009