Se afișează postările cu eticheta iertare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iertare. Afișați toate postările

joi, 17 februarie 2011

Crucea...


... este o imagine a violenţei, totuşi cheia păcii.
... o imagine a suferinţei, totuşi cheia vindecării.
... o imagine a slăbiciunii, însă calea spre putere.
... o imagine a pedepsei capitale, totuşi calea spre milă şi iertare.
... o imagine a urii, totuşi drumul spre iubire.
... o imagine a ruşinii supreme, totuşi mândria creştinilor.

Sursa: E cineva acolo? David Watson

marți, 23 noiembrie 2010

Iartă!


Iertarea este calea spre înţelepciune. Iertarea este curaj spre a trăi cu putere. (Claudiu Ovidiu Tofeni)

Iertarea este cheia spre acţiune şi libertate. (Hannah Arendt)


Iertarea e regăsirea unei averi înstrăinate. (Schiller)

Iertarea este cheia fericirii. (Doreen Virtue )

Omul când iartă, imită pe Dumnezeu. (Chilea Sebastian)

Iertarea este mireasma pe care violeta o lasă pe călcâiul care a strivit-o. (Mark Twain)

Cei slabi nu vor putea niciodata sa ierte. Iertarea este calitatea celor puternici. (Mohandas Gandhi)

miercuri, 20 mai 2009

Începe ziua cu o atitudine iertătoare!

Începe ziua aceasta cu un duh iertător. Iartă-i chiar şi pe cei care nu îţi cer iertare. Poate au fost multe zilele în care ai fiert de mânie din cauza unui cuvânt sau a unei fapte aruncate în viaţa ta de o persoană neatentă sau indiferentă. Poate ai pierdut multe ore valoroase imaginându-ţi revanşa sau confruntarea...dar acum oferă în tăcere iertarea ta, o dată pentru totdeauna, chiar şi celor care cred că nu au nevoie de ea. Prin iertare, nu mai eşti consumat de gânduri nepotrivite. Renunţă la amărăciunea ta. Astfel, vei fi din nou mulţumit în sufletul tău şi util celor din jur. Începe ziua aceasta cu o atitudine iertătoare. Iartă-i pe cei care te critică pe nedrept. Nu uita: sclavia de orice natură este rea, iar cel care trăieşte după părerile celorlalţi este un sclav. Tu nu eşti un sclav. Alege-ţi adevăratul Conducător... Trebuie să ştii că critica face parte din preţul plătit pentru curajul de a trece dincolo de mediocritate. Iartă-te şi pe tine însuţi. Poate, timp de mai mulţi ani, cel mai mare duşman al tău ai fost chiar tu însuţi. Fiecare greşeală, fiecare calcul greşit, fiecare poticnire ai derulat-o de mai multe ori în mintea ta. Fiecare promisiune, fiecare zi risipită, fiecare obiectiv neatins întemeiază dezgustul pe care îl simţi pentru lipsa realizărilor din viaţa ta... Conştientizează azi că este imposibil să lupţi cu un duşman care locuieşte în capul tău.
Dar iertându-te pe tine, elimini toate îndoielile, frica şi frustrarea care ţi-au menţinut trecutul în prezent. Dacă alegi să ai această atitudine iertătoare, de astăzi, istoria personală nu-ţi va mai controla destinul.
Viaţa ta tocmai acum începe!
Meditaţie inspirată din The Traveler' s Gift (Darul pelerinului), Andy Andrews.

vineri, 27 februarie 2009

Când pierzi...

Când pierzi ceea ce iubeşti, treci prin cinci etape:
1. Negare – „Nu, nu pot să cred ce se întâmplă”;
2. Furie – „Doamne de ce îngădui lucrul acesta?”
3. Negociere – „Te rog fă să dispară”;
4. Depresie – Linişte şi retragere.
5. Acceptare – „Voia Ta să se facă, nu a mea.”
Fie că este pierderea unui copil, a unei căsnicii, a locului de muncă, a sănătăţii, etc. când te întorci la Dumnezeu El te va îmbrăţişa, va plânge cu tine, te va elibera şi te va face mai puternic. Uneori căutăm uşurare rapidă şi ne eliberăm înainte de a trece prin cele cinci etape. Şi asta pentru că ne temem de proces. Am fost învăţaţi că orice manifestare a sentimentelor este o manifestare a slăbiciunii, aşa că le ascundem. Dar nu facem decât să le îngrămădim în coşul de gunoi al emoţiilor şi apoi ne cheltuim toată energia şi timpul pentru a ne aşeza pe capac, încercând să împiedicăm conţinutul să se reverse în afară. Cunoaşterea şi îmbrăţişarea adevărului, inclusiv a aspectelor dureroase te va face liber. Trebuie să fii dispus să ierţi. Dar până nu reuşeşti să te împaci cu enormitatea pierderii tale, inclusiv cu orice nedreptate a ceea ce ţi s-a făcut, nu eşti gata să ierţi. Când te găbeşti să ierţi, ierţi doar în parte şi te simţi eliberat doar în parte. Fugi cumva de durere? Încerci să schimbi durerea cu alt sentiment în mod prematur? Nu aceasta este calea lui Dumnezeu. El a spus că noi vom plânge, ne vom tângui, dar întristarea noastră se va preface în bucurie. Prin urmare, capul sus! „Când norii îţi întunecă cerul vieţii...aduţi aminte că dincolo de ei străluce’ Soarele vieţii.”
Sursa: Meditaţii zilnice.