Uneori prietenii apropiaţi devin străinii de care fug. Mie uşor să mă închid şi să trăiesc într-o lume interioară perfectă. Îmi place să încui uşa coliviei şi să-mi trăiesc viaţa după bunul plac. Aici mă complac într-o stare de siguranţă pe care mi-o oferă gratiile. Nu există responsabilităţi, provocări, riscuri, eşecuri. Indiferenţa, ignoranţa şi insensibilitatea sunt la ele acasă. În acelaşi timp „colivia” mea e un loc care îmi oferă o viaţă într-un stil confortabil. Parcă nimic nu e primejdios... totul e perfect.
Se spune că începem să murim în momentul în care nu mai avem nimic pentru care merită să trăim. Sentimentele devin anesteziate iar sufletul alunecă spre o uşoară letargie.
Este o cădere uşoară. Obiceiurile bune devin rutină, credinţa banalitate, iar viaţa mediocră. Paradoxal însă, ceea ce dă valoare vieţii este însăşi trăirea scopului pentru care merită să fii gata să mori.
„Fără curaj nu există glorie!” spune un citat celebru. Curaj egal risc. Risc egal zi. Fiecare zi e unică. Are suişuri şi coborâşuri. Implică noi alegeri, alte lupte. Alte eşecuri pot fi transformate în succes, iar înfrângerile în victorii.
Cred că înlăuntrul fiinţei noastre există părţi care aşteaptă să fie redescoperite pentru a putea zbura. Curajul mă redescoperă. Îmi dă un scop. Vorbesc de acel scop „sălbatic” care mă face să tânjesc după libertatea de după gratii. Adrenalina, provocarea şi aventura stau dincolo de gratii. Există dorinţe care nu pot fi îngrădite şi nevoi care nu pot fi ignorate. Colivia este locul izolării, este o lume captivă care amortizează sufletul, mintea şi trupul.
A-ţi cunoaşte scopul vieţii înseamnă a avea curajul de a ieşi din colivie. Nu ignora oportunităţile şi nu fugi de ele, aleargă după ele. Nu-ţi lăsa sufletul debusolat să rătăcească pe străduţele coliviei, înconjurat de gratii. Ai curajul să-ţi doreşti mai mult, să lucrezi mai mult, să citeşti, să speri, să visezi şi să iubeşti mai mult!
Nu-ţi îngrădi sufletul în colivie, trăieşte-ţi viaţa dincolo de ea cu curaj!
E. M.
