Observă posibilităţile!

Cu siguranţă că la toţi ne plac oamenii care ne încurajează. Chiar şi numai câteva cuvinte sunt suficiente pentru a ne scoate dintr-o stare proastă sau pentru a ne calma. Observă însă, că atunci când spui cuiva cuvinte de încurajare poate fi în acelaşi timp o adevărată autoîncurajare. Când oamenii îţi împărtăşesc speranţele şi visurile lor, fii cel care observi oportunităţile ascunse de acele situaţii. Prea mulţi sunt cei care observă problemele... Fiind oameni foarte ocupaţi, suntem adeseori reticenţi în situaţii cînd ar trebui să încurajăm, pentru că ne simţim obligaţi să ne implicăm şi să acceptăm provocările celeilalte persoane. Dar încurajarea nu înseamnă a face munca în locul altuia sau a-i împlini visurile. Nu înseamnă să devenim aclamatorii permanenţi al cuiva. Dar sunt modalităţi simple de încurajare care necesită relativ puţin timp - observând talentul sau abilităţile unui copil, aducând aminte unui prieten descurajat de succese realizate în trecut sau ajutându-i pe adolescenţi să-şi planifice următorii paşi pentru a-şi atinge obiectivele. Simpla ascultare atentă, însoţită de cuvinte precum: "povesteşte-mi mai departe", poate fi deasemenea o încurajare. La fel ca încurajarea blândă care sfătuieşte pe cineva să facă ceea ce trebuie.

De aceea, mângăiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr.
(1 Tesaloniceni)

Sursa: După The Worn Out Women, (Femeia epuizată), Alice Gray

Dumnezeu este pretutindeni!

Cu mulţi ani în urmă, în Londra bântuia ciuma. Acolo trăia un om bogat numit Craven. Deoarece epidemia se răspândea tot mai mult, Craven s-a decis să plece din Londra la moşia sa de la ţară. Totul a fost pregătit pentru călătorie. Înainte de plecare a intrat încă o dată în holul casei. Atunci l-a auzit pe un slujitor negru întrebând unul din lachei: „Dumnezeul stăpânului meu locuieşte la ţară? Stăpânul pleacă de aici, pentru că este ciumă. Nu locuieşte Dumnezeul stăpânului meu şi în oraş?” Craven a rămas uimit, cuvintele slujitorului au făcut o impresie adâncă asupra lui. Ruşinat şi-a spus: „Nu, Dumnezeul meu locuieşte pretutindeni, El mă poate păzi în oraş la fel ca la ţară. Voi rămâne aici. Întrebarea negrului mi-a fost o predică folositoare.” El a recunoscut în faţa lui Dumnezeu necredinţa sa. Dumnezeu şi-a deovedit puterea şi omul bogat nu s-a îmbolnăvit, deşi a îngrijit un vecin bolnav.
Când întâlnim greutăţi, Îi cerem lui Dumnezeu ajutorul şi sprijinul nostru, dar deseori, în loc să ne încredem în El, încercăm noi înşine o cale de ieşire. Ne punem încrederea nu în El, ci în noi sau în oameni. Atunci inimile noastre nu pot fi liniştite şi în pace, ci sunt neliniştite şi pline de teamă. Dar dacă încrederea noastră este numai în El, ne va veni în ajutor mai mult decât am cerut sau mai mult decât am putea noi înţelege.

Sursa: Sămânţa bună.