Dragostea ca sărbătoare

”Deși dragostea este un concept abstract, astfel că nu știm care este sensul său exact, ne apare deseori în mod clar, este ușor de identificat și se exprimă cu putere în cuvinte și în fapte. În dicționare cuvântul dragoste este definit îndeobște ca emoție, simțământ sau sentiment aparte față de ceva sau de cineva, în sensul că persoana care iubește nu-și poate controla sentimentele.
În Biblie însă, dragostea apare pe fondul unor termeni precum grijă, părtășie și slujire, denotând o anumită acțiune din partea celui care iubește.

Expresii reprezentative în lumea noastră de ofrande închinate dragostei sunt, de pildă, Sonetele din Portugalia ale poetesei Elizabeth Barret, scrise pentru a da glas sentimentelor ei legate de prietenia și dragostea nutrite pentru Robert Browning. Sonetele respective își au locul lor distinct în literatura universală ca tribut al acestei iubiri. Taj Mahal, impresionantul mausoleu de alabastru din nordul Indiei, a fost de fapt ridicat ca și cavou pentru Mumtaz Mahal la ordinele soțului său îndurerat, împăratul.
Capul lui Ioan Botezătorul adus pe farfurie a fost darul înfiorător oferit Salomei de către Irod, înnebunit de dansul acesteia cu unduiri senzuale. Mai aproape de vremurile noastre, Aristotel Onasis a fost gata să dea nu mai puțin de un milion de dolari pe diamante, o parte din insula Skorpios din Grecia și încă 20 de milioane risipiți într-un singur an doar pentru a face încântarea noii sale soții, Jackie Kennedy. Biblia ne pune în fața unei imagini cu totul diferite a dragostei - văduva care i-a dat Domnului tot ce avea, ultimul ei bănuț; prințul Ionatan, care a fost gata să-și dea viața pentru prietenul său, David, și, în sfârșit, cel mai mare dar al dragostei făcut de Mântuitorul Isus Cristos, care Și-a dat de bunăvoie viața pentru mine și pentru tine.

Cu toate că Ziua Sfântului Valentin este o sărbătoare păgână, ne oferă o bună ocazie de a ne îndrepta inimile și atenție înspre ”dragoste”, concept care, potrivit Scripturii, este bunul cel mai de preț al creștinilor, mai presus chiar decât credința și nădejdea.
Dragostea este o calitate necesară pentru a fi membri destoinici ai societății, vecini buni, soți curtenitori, soții de nădejde sau părinți care-și cresc frumos copiii. ”Dumnezeu este dragoste”, cu alte cuvinte, El este Creatorul, Modelul Suprem și Izvorul dragostei. Dragsotea Lui este neclintită, jertfitoare și milostivă.
Cel mai lung discurs despre dragoste este cel al apostolului Pavel din 1 Corinteni 13. O limbă pricepută, un glas profetic, o inimă milostivă, o minte luminată, o credință care mută munții, o dărnicie fără margini, o moarte de martir, sunt daruri de mică importanță în comparație cu mărețul dar al dragostei, care este un element esențial și obligatoriu în caracterul unui creștin. Această calitate a dragostei este descrisă până în cele mai mici detalii. Dragostea este îndelung răbdătoare. Cuvântul nu sugerează slăbiciunea, ci mai degrabă puterea; nu înfrângerea, ci biruința.Dragostea este plină de bunătate, este acea tandrețe cu care venim în întâmpinarea nevoilor și dorințelor persoanei iubite. Dragostea nu pizmuiește (este plină de mulțumire), ci mai degrabă este gata să dea altora cu bucurie, fără a aștepta vreo răsplată; ea nu urmărește un anumit scop, ci se dă pe sine până la jertfă. Dragostea este smerită, nu se umflă de mândrie, căci mândria este esența păcatului. Cel ce iubește este întotdeuna recunoscător pentru iubirea primită.
Dragostea este plină de înțelepciune, de curtoazie și farmec. Dragostea nu caută folosurile și drepturile sale. Rollo May spunea: ”Când iubim dăm și ce avem în centrul ființei noastre.” Cei ce iubesc se gândesc mai degrabă la datoriile lor, decât la drepturile lor, la responsabilități, iar nu la privielgii; sunt mereu recunoscători pentru viața pe care o au, fără a avea pretenții de la ceilalți. Dragostea are răbdare, fiind gata să aștepte un cuvânt de la Dumnezeu și să asculte de legea lui Dumnezeu. Dragostea este încrezătoare, se gândește mereu la bine și nu ține în seamă greșelile. Dragostea este milostivă și îndurătoare, răspunde imperfecțiunii și slăbiciunii cu înțelegere și nu dă în vileag confidențele care i se fac.
Dragostea este plină de siguranță și-L crede pe Dumnezeu când spune că nu-L putem iubi decât dacă iubim creația Sa, că nu-L ascultăm decât dacă avem o dragoste ca a Lui. Dragostea este plină de îndrăzneală, suferă totul, ține piept vorbelor rele și dezamăgirilor și învinge persecuțiile de orice fel. Dragostea nu va muri niciodată; ea nu se va sfârși, deoarece face parte din caracterul neschimbat al lui Dumnezeu Însuși.

Noi nu putem începe sau pune capăt dragostei după dorința noastră lăuntrică. Ajungem să iubim când acceptăm de bunăvoie ca particularitățile descrise mai sus să se dezvolte în viața noastră ancorată în Dumnezeu. Nu voi înceta niciodată să-mi iubesc aproapele care m-ar fi atacat sau trădat; soția care să-l iubească atunci când căsnicia lor stagnează; părinții nu vor înceta niciodată să-și iubească odraslele răzvrătite.
Adevărata dragoste este mistuitoare, necondiționată și nesfărșită. Ea depinde de cel ce iubește, și nu de cel iubit, de acțiunile noastre volitive, și nu de trăirile noastre emoționale; de starea și hotărârea noastră lăuntrică, și nu de împrejurările noastre și presiunile dinafară; de Dumnezeu YAHWEH Cel desăvârșit și nu de imperfecțiunea noastră umană.
Faceți-vă un scop în viață din a vă exprima dragostea în ascultare de porunca divină și ca stimulent al vieții și creșterii spirituale. Surprindeți-i pe cei din familie și pe cei dragi printr-un telefon sau printr-o vizită neașteptată, printr-o îmbrățișare, printr-un buchet de flori sau prin tandrețe.
Căutați metode noi și emoționante de a le spune că-i iubiți.”
Mult succes!

Preluat din Femeia plăcută lui Dumnezeu, Dorothy Kelley Patterson

Nesiguranţa

Priveşte un copil care învaţă să meargă prima dată pe bicicleta cu două roţi. Cel care îl învaţă aleargă după el pe stradă, îl ţine de spate, dându-i copilului curaj şi un puls de senzaţie de echilibru. Când îşi ia mâna, biciclistul rămâne singur. Totul continuă ca mai înainte până când copilul îşi dă seama că mâna nu mai este acolo. Roata din faţă va merge în zig-zag şi după nici un metru, biciclistul cândva încrezător în sine, cade la pământ. Ce s-a întâmplat? Nesiguranţă! Aceasta s-a declanşat în momentul în care biciclistul şi-a dat seama că este singur. Toţi oamenii au nevoie să ştie că este o mână atotputernică pe şaua vieţii lor, care le asigură echilibrul în toate împrejurările. Din fire, oamenii sunt fără Hristos, fără nădejde, fără Dumnezeu. De aceea în inimle lor domneşte nesiguranţa. Ei merg astfel ca printr-un tunel fără lumină. Iată de ce Scriptura ne îndeamnă să ne punem încrederea în Dumnezeu: "Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!" Atunci nesiguranţa va dispărea.


Inspirată din Sămânţa bună.

Dumnezeu este pretutindeni!

Cu mulţi ani în urmă, în Londra bântuia ciuma. Acolo trăia un om bogat numit Craven. Deoarece epidemia se răspândea tot mai mult, Craven s-a decis să plece din Londra la moşia sa de la ţară. Totul a fost pregătit pentru călătorie. Înainte de plecare a intrat încă o dată în holul casei. Atunci l-a auzit pe un slujitor negru întrebând unul din lachei: „Dumnezeul stăpânului meu locuieşte la ţară? Stăpânul pleacă de aici, pentru că este ciumă. Nu locuieşte Dumnezeul stăpânului meu şi în oraş?” Craven a rămas uimit, cuvintele slujitorului au făcut o impresie adâncă asupra lui. Ruşinat şi-a spus: „Nu, Dumnezeul meu locuieşte pretutindeni, El mă poate păzi în oraş la fel ca la ţară. Voi rămâne aici. Întrebarea negrului mi-a fost o predică folositoare.” El a recunoscut în faţa lui Dumnezeu necredinţa sa. Dumnezeu şi-a deovedit puterea şi omul bogat nu s-a îmbolnăvit, deşi a îngrijit un vecin bolnav.
Când întâlnim greutăţi, Îi cerem lui Dumnezeu ajutorul şi sprijinul nostru, dar deseori, în loc să ne încredem în El, încercăm noi înşine o cale de ieşire. Ne punem încrederea nu în El, ci în noi sau în oameni. Atunci inimile noastre nu pot fi liniştite şi în pace, ci sunt neliniştite şi pline de teamă. Dar dacă încrederea noastră este numai în El, ne va veni în ajutor mai mult decât am cerut sau mai mult decât am putea noi înţelege.

Sursa: Sămânţa bună.

Influenţa sacră, o carte nou apărută

Acum eşti poate fără prea multe griji...dar, „în curând”, mai exact la timpul potrivit şi hotărât de Dumnezeu, vei deveni soţ şi soţie.

În general, femeile au o putere de influenţă enormă asupra bărbaţilor. O soţie bună ştie cum să folosească această influenţă pentru a-şi determina soţul să devină ceea ce doreşte Dumnezeu. Totodată, prin acest proces, femeia însăşi devine femeia pe care o doreşte Dumnezeu.

Gary Thomas, autorul cărţii Influenţa sacră, arată din perspectiva unui bărbat cum soţul poate fi influenţat pozitiv de către soţie. Vei citi despre femei care şi-au înţeles rolul, influenţa şi le-au folosit pentru a-şi schimba căsniciile.
Costul cărţii este de 18 Ron. Mai multe detalii pe www.nouasperanta.ro
Cumpără, dăruieşte şi citeşte!

Chiar dacă suferi...

Ţi s-a întâmplat vreodată în viaţă să spui o asemenea frază înainte de culcare: „Aş vrea să adorm şi mâine să nu mă mai trezesc...?” Oare ce te-a determinat să gândeşti astfel? Ce situaţie te-a dat peste cap? Ai rămas fără un loc de muncă, fără prieteni? Treci printr-un eşec în viaţă şi simţi că nu mai ai putere să te ridici? Realizezi că nu mai poţi pune suflet în ceea ce făceai mai înainte cu atâta bucurie. Ochii nu-ţi mai strălucesc ca pe „vremuri”, zâmbetul de pe chipul tău păleşte pe zi ce trece tot mai mult...De ce atâta întristare?
Solomon, cel mai înţelept împărat al evreilor, spunea că este mai bună întristarea decât râsul...ce interesant, oare de ce?
Tot el dădea şi răspunsul: „Căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.” (Eclesiastul 7:3) Oare „de ce ai vrea să mori înainte de vreme?”, după cum spunea Eclesiastul. Gândeşte-te că Dumnezeu a făcut atât ziua fericirii, cât şi ziua nenorocirii. Uită-te cu băgare de seamă la toată lucrarea lui Dumnezeu, oare ai putea să îndrepţi ceea ce a făcut El strâmb? Nu începutul, ci sfârşitul unui lucru contează! Cum îţi duci la bun sfârşit ceea ce ai început? Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, ci mai degrabă doreşte-ţi înţelepciunea. Ea te va ajuta să-ţi păstrezi o inimă bună, sa ramâi calm în faţa tuturor valurilor care se ridică şi care cheamă mereu şi mereu cîte un alt val... Înţelepciunea preţuieşte cât o moştenire, iar pentru cei ce vad soarele, mult mai mult.(Eclesiastul 7: 11). Doreşte-ţi înţelepciunea, ea ţine în viaţă pe cei ce o au! Şi cine este înţelepciunea dacă nu Însuşi Dumnezeu!
Fii înţelept şi învaţă! Fiecare suferinţă îţi dă o lecţie, te ajută şi te pregăteşte pentru ceva mai greu. Cu fiecare treaptă urcată, câştigi mai multă înţelepciune!