Chiar dacă suferi...

Ţi s-a întâmplat vreodată în viaţă să spui o asemenea frază înainte de culcare: „Aş vrea să adorm şi mâine să nu mă mai trezesc...?” Oare ce te-a determinat să gândeşti astfel? Ce situaţie te-a dat peste cap? Ai rămas fără un loc de muncă, fără prieteni? Treci printr-un eşec în viaţă şi simţi că nu mai ai putere să te ridici? Realizezi că nu mai poţi pune suflet în ceea ce făceai mai înainte cu atâta bucurie. Ochii nu-ţi mai strălucesc ca pe „vremuri”, zâmbetul de pe chipul tău păleşte pe zi ce trece tot mai mult...De ce atâta întristare?
Solomon, cel mai înţelept împărat al evreilor, spunea că este mai bună întristarea decât râsul...ce interesant, oare de ce?
Tot el dădea şi răspunsul: „Căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.” (Eclesiastul 7:3) Oare „de ce ai vrea să mori înainte de vreme?”, după cum spunea Eclesiastul. Gândeşte-te că Dumnezeu a făcut atât ziua fericirii, cât şi ziua nenorocirii. Uită-te cu băgare de seamă la toată lucrarea lui Dumnezeu, oare ai putea să îndrepţi ceea ce a făcut El strâmb? Nu începutul, ci sfârşitul unui lucru contează! Cum îţi duci la bun sfârşit ceea ce ai început? Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, ci mai degrabă doreşte-ţi înţelepciunea. Ea te va ajuta să-ţi păstrezi o inimă bună, sa ramâi calm în faţa tuturor valurilor care se ridică şi care cheamă mereu şi mereu cîte un alt val... Înţelepciunea preţuieşte cât o moştenire, iar pentru cei ce vad soarele, mult mai mult.(Eclesiastul 7: 11). Doreşte-ţi înţelepciunea, ea ţine în viaţă pe cei ce o au! Şi cine este înţelepciunea dacă nu Însuşi Dumnezeu!
Fii înţelept şi învaţă! Fiecare suferinţă îţi dă o lecţie, te ajută şi te pregăteşte pentru ceva mai greu. Cu fiecare treaptă urcată, câştigi mai multă înţelepciune!

Nu ucide speranţa!

A avea o identitate creştină nu înseamnă doar a fi un om credincios, ci şi a fi un om plin de speranţă!
Dumnezeu, Creatorul, care te-a întocmit şi care îţi cunoaşte inima, niciodată nu a intenţionat ca omul să trăiască fără speranţă. În Evanghelii, 1 Timotei 1, Coloseni 1:27 El se revelează pe Sine ca şi „Dumnezeul nădejdii”, „Cristos Isus, nădejdea noastră.”
Mă uit în jur şi văd feţe încrispate, triste, posomorâte....bucuria de pe chipul lor păleşte, asemeni unei flori care se ofileşte fără apă, strălucirea din ochi este tot mai greu de întrezărit...oare unde este speranţa lor? Cum trăiesc aceşti oameni? De ce ucid zilnic acea mică lumină, speranţa, care la urma urmei le dă curajul să meargă înainte indiferent de situaţia grea în care se găsesc? De ce bucuria de a trăi este tot mai stinsă?
Speranţa creştină exprimă cunoaşterea faptului că fiecare zi a vieţii, fiecare secundă ce-i va urma, credinciosul poate spune în adevăr: „Da, Tată, cred că ce îmi stă înainte, este cunoscut de Tine, acum nu pot înţelege, dar aleg să cred că planurile pe care Tu le ai cu mine, binecuvântările Tale, încă nu s-au „suit” la mintea mea.
Viaţa spirituală aduce bucurie, împreună cu un sentiment al păcii şi al împlinirii.
Speranţa trebuie să ne fie un mod de viaţă. Doresc să ai „speranţă ca un izvor nesecat de putere şi speranţă ca o fântână de bucurii într-o inimă din care lauda şi rugăciunea se vor revărsa neîntrerupt.” (Nicicând fără speranţă, J.I. Packer)
Astfel, nădăjduind în El, Îl vom onora, iar dacă nu Îl vom ucide zilnic...de ce? Pentru că doar atunci când există speranţă există viaţă, iar Isus Însuşi este Viaţa!
„Eu sunt (...) viata.” (Ioan 14:6b)

Verifică-ţi agenda!

În viaţă ai parte de multe experienţe „colorate” cu Dumnezeu. Esti, poate, vândut chiar de fraţii tăi, eşti pedepsit pe nedrept, suferi de o anumită boală, rămâi fără avere, fără tată, mamă, soţ, soţie....şi lista poate continua.
Dorinţele tale mari, nevoile, visele tale, efectiv, agenda ta vezi că nu corespunde cu agenda lui Dumnezeu. Atunci stai şi te întrebi: oare de ce?
Dumnezeu în suveranitatea Sa, în ciuda credincioşiei tale, nu întotdeauna te pune în situaţii în care să-ţi meargă bine. Cred că toate suişurile şi coborâşurile tale sunt notate în agenda Sa. Ele sunt îngăduite pentru antrenarea unei inimi înţelepte! Dumnezeu are agenda Lui; pentru cei iubitori de Isus, toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe El. (Romani 8:28).
Dumnezeu, care este Tatăl tău şi care ştie întotdeuna ceea ce este cel mai bine pentru tine, îngăduie să treci uneori şi prin suferinţă. El te poartă prin experienţe diferite cu scopul de a-ţi dezlipi inima de lucrurile care te fac să baţi pasul pe loc. El vrea să-ţi lipeşti inima de a Sa. De aceea, suferinţa adusă în viaţa ta îţi oferă perspectiva cerului, vei fi răsplătit, pentru că ea are valoare. Ea poate fi o binecuvântare pentru tine!
Dumnezeu are un plan cu tine, cu suferinţa ta, chiar dacă agenda ta nu corespunde cu cea din cerul Său. Încearcă să identifici intenţiile lui Dumnezeu când treci prin momente grele şi întreabă-L DE CE? nu pentru reproş, ci pentru a înţelege voia Sa. Mai mult decât atât, începe să-L lauzi, să-I mulţumeşti chiar azi pentru ceea ce El va face în viaţa ta, pentru ceea ce El va aduce nou în viaţa ta. Nu uita că ceea ce este mai bun îţi stă înainte!

Fă-ţi timp

Fa-ti timp sa traiesti - este secretul succesului.
Fa-ti timp sa gandesti - este sursa puterii.
Fa-ti timp sa te joci - este secretul tineretii.
Fa-ti timp sa citesti - este temelia priceperii.
Fa-ti timp pentru prietenie - este sursa fericirii.
Fa-ti timp sa razi - iti va usura povara vietii.
Fa-ti timp sa visezi - iti va invata sufletul sa zboare.
Fa-ti timp pentru familie - este mereu aproape de tine.
Fa-ti timp pentru Dumnezeu - este singura investitie durabila a vietii.

meditaţie preluată de pe http://www.radio-emanuel.com/

De la suflet pentru suflet

E o dimineaţă de noiembrie, soarele străluceşte, dar e cu „dinţi”. Senină şi eu, plină de bucurie, înalţ prima rugă: „Tată, mulţumesc! Pot să văd, să aud, să vorbesc.”
Ca un fulger îmi vine în minte Psalmul 42. Curioasă mă întreb: „oare ce scrie acolo?” Răsfoiesc şi descopăr noul mesaj pe care Dumnezeu dorea să mi-l transmită pentru ziua respectivă.
Mă întreb, ai avut momente când efectiv toate valurile şi talazurile Domnului au trecut parcă peste tine? Când un val nu înceta, din contră, chema un alt val? Pentru ce trebuia să umbli plin de întristare? De ce aveai impresia că până şi Dumnezeu te-a uitat? Unde este El? Cred că la această întrebare pot răspunde astfel: El, Dumnezeu, este tot acolo unde era când Fiul Său, Isus, a murit pe cruce!
Da, se merită, trebuie să nădăjduiesc în Domnul chiar dacă nu înţeleg uneori. Aşa m-a asigurat prin Cuvântul Său. Cine altul, dacă nu El, este Dumnezeul vieţii mele? El este mântuirea mea, Stânca în care mă încred!
Nădăjduieşte şi tu în El căci iarăşi Îl vei lăuda. Ziua, Domnul îţi dă îndurarea Lui, noaptea Îi poţi cânta laudele şi Îi poţi înălţa rugăciuni. O binecunoscută cântare spune în felul următor:
„Chiar dacă nu auzi o vorbă bună şi nu primeşti un zâmbet
Chiar dacă ochii îţi sunt plini de lacrimi iar sufletul îţi plânge
Nu-ţi pierde nădejdea în Dumnezeu,
Împărtăşeşte-ţi necazul cu El prin rugăciune.
Lasă-ţi povara în mâna Celui ce o poate purta
Şi pace în suflet doar El îţi va da
Ridică-ţi fruntea şi şterge-ţi lacrima
Mergi înspre cer, te aşteaptă cununa.”
(Vali Pentea Sava)
Lasă-ţi sufletul să înseteze după Dumnezeu aşa de mult cum un cerb doreşte apa de izvor, proaspătă şi clară. Până şi ultima suflare şi-o dă un cerb pentru a găsi o picătură de apă, dar eu, tu, noi?
Fie ca această însetare a sufletului nostru după Dumnezeu să fie din zi în zi tot mai adâncă. Setea sufletească să fie mereu stinsă cu apa care vine se sus, căci El Însuşi este „Apa vieţii”, de aceea, „dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea.” - ISUS (Ioan 7:37b).

Propovăduirea

Conform definiţiei dată de Dicţionarul Explicativ Al Limbii Române, a propovădui (din sl. propovedovati), înseamnă a răspândi, a propaga idei, concepţii, doctrine (religioase), a predica.
În Scriptură n-i se relatează multe intâmplări în care ni se spune că Domnul Isus propovăduia Evanghelia mulţimilor de oameni, le predica şi îi învăţa. (Marcu 1:21b, 2:2b, 6:2, etc.). Cred că această responsabilitate îi revine fiecărui copil al lui Dumnezeu. Cunoscutul teolog puritan, Thomas Watson, scria că prima treaptă pe care trebuie să urcăm noi se referă la Dumnezeu, şi este vârful scării care ajunge la cer, iar a doua se referă la cei mai importanţi sau mai puţin importanţi decât noi şi este capătul care se sprijină pe pământ. (Fundamnete ale credinţei creştine, James Montgomery Boice, p.224)
Cred că aceste cuvinte explică foarte bine următoarea idee: mai întâi trebuie să ne apropiem spiritual de Dumnezeu, de aceea trebuie să păşim pe prima treaptă, după care vom putea păşi şi pe a doua treaptă, ceea ce inseamnă să ne apropiem spiritual de oameni.
Cred că mai întâi pentru a le putea propovădui oamenilor un mesaj din Evanghelie, trebuie să le demonstrăm efectiv prin viaţa noastră ceea ce scrie acolo. Este posibil ca pentru unii singura Evanghelie pe care o vor citi, să fie viaţa noastră. Pentru aceasta este nevoie să Îl cunoaştem personal pe Dumnezeu, după care vom ajunge să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine şi apoi pe cei din jurul nostru. Tot aşa nu ne putem comporta cum se cuvine cu alţii fără a ne comporta cum se cuvine cu Dunmezeu.
Trebuie să îi slujim pe oameni, slujindu-L pe Dumnezeu. Această slujire se caracterizează în general prin viaţa noastră. Orice teorie nu are nici un sens fără practică; cuvintele, predica noastră nu are nici o valoare dacă viaţa mea, viaţa ta, nu demonstrează mai întâi principiile biblice aplicate în trăirea de zi cu zi..
În concluzie, acţiunile, comportamentul, viaţa mea întreagă înseamnă propovăduire, prin ceea ce fac zilnic demonstrez cât de profundă este relaţia mea cu Dumnezeu, le transmit oamenilor un mesaj. Cred că cu cât voi fi mai mult „orientată spre cer”, cu atât voi fi mai „de folos celor de pe pământ.”

În drum spre cer

Viaţa este un dar dat de Isus. De la naştere şi pănă la moarte fiecare dintre noi, atât eu cât şi tu, suntem într-o continuă alergare. Alergăm în stânga şi în dreapta şi rămânem uimiţi de felul în care timpul „trece aşa de grăbit" pe lângă noi.
Trăim in secolul vitezei. Lumea e din ce în ce mai tulburată, se afundă tot mai mult în „noaptea păcatului”. Divinitatea este tot mai negată, iar Dumnezeu pentru mulţi a devenit un „nimic”, un bătrân sătul de zile sau un poliţist care e cu „ochii în patru” şi aşteaptă să-l pedepsească pe cel care greşeşte. La urma urmei, dacă există Dumnezeu, stai şi te întrebi de ce lasă El să trăim o aşa viaţă grea, plină de încercări?
Fiind un copil al Său înalţi rugăciuni spre cer. Cauţi un răspuns, două sau mai multe. Şi vezi că ele întârzie uneori să apară. Ce faci?
Poate zi şi noapte strigi către Dumnezeu în speranţa că rugăciunea ta ajunge înaintea Sa. Poate te rogi în felul următor: „Ava, Tatăl meu, sunt copilul Tău, te rog ia aminte la cererile mele. Ochii mi se topesc de suferinţă, de lacrimi. Îmi întind mâinile spre Tine, îţi cer ajutorul dimineaţa şi seara. Chiar şi prietenii parcă ma uită, cei de aproape se fac nevăzuţi. Până şi Tu îţi ascunzi faţa de mine...”
Este un strigăt disperat al sufletului, plin de durere, este trist, dar adevărat. Poate că şi tu ai ajuns sau vei ajunge în asemenea momente când te vei îndoi de existenţa lui Dumnezeu. Ceri un semn şi parcă nu-l primeşti. Se închide cerul, tace. Vrei să vezi luminiţa de la capătul tunelului, vrei să te bucuri mai mult de viaţă, să zâmbeşti când razele soarelui încep să strălucească pe cerul vieţii tale.
Poate te întrebi: „până când să mai aştept?” Vestea bună e că o inimă care Îl iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu, va continua să aştepte raspunsul divin. Această atitudine de aşteptare este un semn al maturităţii spirituale. Şi Dumnezeu întotdeauna va onora pe cel care alege să se încreadă în El, indiferent de situaţia în care se găseşte.
Este aşa de minunat faptul că planurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna cele mai bune pentru noi. El are timpul Lui când hotărăşte să acţioneze, pentru că „orice lucru El îl face frumos la vremea Lui." (Eclesiastul 3:11b)
Având o atitudine de aşteptare tu nu faci altceva decât să-I demonstrezi Domnului că vrei să rămâi în voia Lui, să-L asculţi, căci „ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea Cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor." (1 Samuel 15:22) ASCULTARE! Ascultarea de El implică de multe ori renunţare la tine, la confortul tău. Eşti gata să te laşi prelucrat în atelierul Celui mai mare Artist? Doreşti ca gândurile, atitudinilie, comportamentul tău să fei modelate de mâinile Creatorului?
Cizelarea, zdrobirea, frângerea doare, dar este necesară pentru că numai aşa poţi ajunge la un caracter cristic. De fapt aceasta doreşte Dumnezeu Tatăl, să creştem tot mai mult în asemănare cu El.
Cred că în mersul nostru către cer merită să ne dorim să fim şlefuiţi de mâinile Celui mai talentat designer, pentru că El, Dumnezeu, a pus în tine atâta frumuseţe! Vede în tine valoare şi vrea ca şi tu să o vezi; de aceea lasă ca diamantul din tine să strălucească în urma vieţii tale!